7 ani cu 2 Mimoze… Au zburat ca vântul și parcă a trecut o viață!

În urmă cu 7 ani, într-o zi la fel de călduroasă ca cea de azi, Mimozele mele au decis că e timpul să se nască… înainte de termen.  Între timp, au crescut ca din apă, mai ales că de vreo 6 luni încoace practică și înot de performanță, și mi-au arătat din plin ce înseamnă să fii mamă de gemene. Parcă v-am mai spus, nu?! Sunt ca într-un carusel, de la extaz la agonie, am albit de nu se poate, câteodată mă întreb când o să mai rezist, iar alteori simt cum îmi sare inima din piept de atâta dragoste și fericire.

Dacă vârsta de 6 ani este una destul de complicată, mai ales că fetele sunt în clasa pregătitoare, iar adaptarea la școală a mers mai greu decât mi-am imaginat, am așteptări mari de la cei 7 ani! Mai ales că 7 este o cifră… magică!

Păi, vorbim despre cele 7 minuni ale lumii, cele 7 continente, curcubeul are 7 culori, Dumnezeu a creat lumea în 7 zile, există 7 zile ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani, mitologia japoneză  vorbește despre  „Cei Șapte Zei ai Norocului”… iar Mimozele mele împlinesc 7 ani! Prin urmare, ar trebui să mă aștept la un an magic, nu?!?!

Și dacă tot mă aștept la magie… cum fac să se întâmple? Răscolind on line-ul după articole legate de dezvoltarea psihoemoțională a unui copil la 7 ani și combinând informațiile cu experiențele de viață din jur, teoretic… iată ce nevoi au gemenele la 7 ani:

1. Mângâieri şi îmbrăţişări

Mimozele mele sunt extrem de lipicioase și darnice când vine vorba de îmbrățișări. Dar, în aceeași măsură au nevoie să le și primească, mai ales Antonia căreia nu i-am tăiat încă cordonul ombilical… așa se spune, nu?! Prea mult răsfăț ar spune unii… Îsă un copil de 7 ani, potrivit psihologilor, încă are nevoie de tot ceea ce primea în anii copilăriei mici: atenţie, mângâiere, îmbrăţişări. Copilul ajunge în şcoală, într-o lume competitivă unde există deja o diferenţiere în funcţie de competenţe şi este ideal ca acasă să aibă un refugiu cald unde să fie înţeles şi conţinut.

Ce-i drept, debutul școlii n-a fost unul prea fericit pentru a doua mea născută. Dacă Adnana este extrem de sociabilă și se adaptează ușor în orice situtuția, cu Antoni lucrurile funcționează altfel. Prin urmare, mă aștept ca și în anul acesta să împart și să primesc multe îmbrățișări!

2. Cuvinte de încurajare

Fac ce fac… și tot la școală ajung! Indiferent de întâmplările de la şcoală, fetele mele au nevoie să li se spună „poţi”, „eşti bună”, „mai încearcă”. Şcoala este un loc al competiţiei unde pot aparea momente în care copilul nu e mereu cel mai bun. Dincolo de competiția firească dintre două surori gemene, acum sunt într-o întrecere permanentă și cu ceilați colegi de clasă. În plus, fetele merg la înot unde există copiii mult mai buni decât ele. Depinde de mine să găsesc un echilibru între încurajări și explicațiile legate de nivelul lor și de faptul că trebuie să înțeleagă că pot fi cele mai bune,dar, în același timp, sunt situații în care alții sunt mai buni… Of, tare greu e!

3. Timpul lor exclusiv!

În ciuda faptului că eu îmi petrec mai tot timpul cu ele – am renunțat la un job full time pentru a le duce și a le lua de la școală și pentru celelalte activități extrașcolare (înotul și cursurile de limba engleză) – pare că nu petrec destul de mult timp cu ele. Paradoxal, nu?! Tot de prin articolele de specialitate, am aflat că părinţii au tendinţa de a întreba copilul ce s-a petrecut la şcoală şi sunt surprinşi că cel mic nu ştie câte ore a avut şi ce a învâţat.”Ideal e să fie întrebat mereu ce s–a petrecut cu el, ce a simţit şi gândit şi este chiar indicat să înveţe să spună asta, chiar dacă nu are neapărat legătură cu şcoala. Nu transformaţi timpul petrecut împreună în timp de lecţii. Conversaţiile sunt importante, prin calitatea lor şi prin corectitudinea lor, copilul învaţă să asculte şi să se exprime. De asemenea, îi place să vă audă povestindu-i şi nu făcându-i morală”. Ce-i drept, nici mie nu-mi plăcea când îmi făceau ai mei morală… dar acum, de când sunt mamă, mă surprind și pe mine cât de cicălitoare pot fi uneori! Dar… parcă așa trebuie, nu?!?! :)))

4. Nevoia de ajutor

Chiar dacă încurajez independenţa, fetele au încă nevoie de ajutor. Și iar intervine aici… echilibrul. Câns să le ajut? Când să le lasă să se descurce singure? Ce spun specialiștii? “E necesar să fim adulţi cu capul pe umeri şi să ştim când să intervenim. Nu săriţi imediat pentru a ajuta copilul în orice mic conflict pentru că asta l-ar putea dezorienta şi l-ar putea face să nu se mai descurce de unul singur în grupul de copii sau să nu aibă o poziţie în grupul de copii. Dar nici nu ignoraţi semnele când copilul chiar are nevoie de ajutorul părintelui, când poate trece printr un episod de bullying”.

5. Modelul părintelui

Tot psihologii spun că orice copil va urma modelul părintelui. Felul în care părintele rezolvă un conflict sau felul cum rezolvă o problemă va fi modelul preluat de copil în propriile conflicte. Asta îmi aduce aminte de un pasaj minunat din cartea lui Fredrik Backman, “Scandalul”. Apropo, romanul acesta mi se aprea cea mai tare carte de parenting ! O să revin cu un articol special!

“Se spune că nu se poartă copiii cum vor adulții, ci cum îi văd pe adulți purtându-se. Așa o fi. Dar copiii se poartă, în mare măsură, și cum le spun adulții”, spune Backman.

6. Prietenii

La 7 ani,este momentul în care copilul poate deja să aibă proprii lui prieteni şi să aibă un timp petrecut cu ei! Este momentul în care încep să priceapă că nu orice copil care îți zâmbește și cu care se joacă 5 minute în parc este, automat, și prietenul lui! Pentru că, la această vârstă, copiii nu știu ce înseamnă prietenia cu adevărat, însă o pot descoperi. Ce-i drept, e greu, din punctul de vedere al părintelui, să nu intervină când lui i se pare că prietenii copilului său nu-i prea sunt… prieteni. Și cum îi explici asta unui copil de 7 ani?! Nu, nu am un răspuns. Încă îl caut! 🙂

7. Joaca

Da. Joaca. Deși pare că este de la sine înțeles că jocurile nu trebuie să lipsească din viața oricărui copil, indiferent de vârstă, cred că e important cum NE jucăm. Am accentuat NOI, pentru că nu contează câte jocuri și jucării au cei mici acasă dacă nu ne implicăm și noi, cei mari! Recunosc, uneori îmi este tare greu să mă joc cu fetele mele… Oboseală, stres, propriile mele angoase… Însă trebuie să exersez joaca în fiecare zi! Atât cu amândouă în același timp, cât și separat, căci fetele au nevoie de mine în exclusivitate măcar 5 minute pe zi! Misiune imposibilă, știu! O femeie deșteaptă mi-a spus că o mamă de gemeni ar trebui să se cloneze că să le acorde atenția ideală copiilor ei… Nu se poate! Prin urmare… trebuie să mă adaptez!

Ați remarcat că am punctat 7 lucruri, da?! Numerologia asta…

Cum sunt Mimozele la 7 ani? MINUNATE! Și “TERORISTE” în același timp! În continuare, Adnana ăți dorește să devină medic veterinar, iar Antonia să aibă propria fermă cu cai. Râd cu poftă, sunt la fel de curioase, și mai răzvrătite, și mai alintate, și mai rebele, vorbesc la fel de tare, își doresc în continuare câte doi copii (între timp, au ales alte nume), tot îmi mai spun uneori că sunt “o mamă rea” când nu obțin ceea ce vor… Noroc că mă trezesc cu un “Mami, te iubesc!” atunci când nu mă aștept!

La mulți ani, Mimozelor! Minunile mele, răzvrătitele și încăpățânatele pământului! Iubitele mele!

Autor: Cătălina Matei

De vreo 15 ani încoace, scriu cu acte în regulă în media românească. Am debutat în print, unde am și prestat mai bine de 9 ani, însă hârtia nu mai are trecere mare în România, așa că am trecut în online, unde totul se mișcă pe repede înainte. Între timp, m-am antrenat în "parenting", atât în viața reală, căci sunt mamică de gemene, cât și în "www", mai precis pe www.kidmagia.ro și pe www.2mimoze.ro. Despre ce îmi place să scriu? În primul rând despre oameni. Să le aflu poveștile direct de la ei, prin viu grai, nu prin email...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.