Cum să te-nțepi singură în burtă, în timpul sarcinii. Experiența mea cu Clexane

Trombofilia este tot mai des întâlnită în rândul femeilor însărcinate, însă nu este o boală recent descoperită. Dimpotrivă! Însă metodele prin care poate fi depistată sunt relativ recente. De ce spun relativ? Pentru că am întâlnit femei care se străduiau de ani buni să ducă o sarcină până la capăt, însă o pierdeau în primele săptămâni. Iar când le întrebam dacă și-au făcut analizele de trombofilie, mă priveau mirate: “Ce sunt acelea?”. De ce știu eu răspunsul? Pentru că în urma acestor analize am aflat că am o formă ușoară de trombofilie și că e necesar să mă injectez pe tot parcursul sarcinii cu Clexane (anticoagulant).

Orice femeie care își dorește să rămână însărcinată ori deja poartă în pântece un copil are de făcut un set lung de analize. Cele mai multe dintrele fără a fi decontate de CAS și extrem de scumpe, bineînțeles! Printre ele sunt și cele de trombofilie.

Ce este trombofilia în sarcină? Trombofilia reprezintă un risc special pentru mamă şi copil: comparativ cu femeile care nu suferă de această boală, femeia gravidă va avea un risc mai mare de a face tromboză venoasă profundă sau anumite complicaţii ale sarcinii. În mod normal, în timpul sarcinii, procesul de coagulare a sângelui este modificat, limitându-se astfel pierderea de sânge din timpul travaliului şi al naşterii. De asemenea, studiile sugerează că cel puţin 50% din femeile gravide care dezvoltă o tromboză venoasă profundă complicată cu un un trombembolism pulmonar, o principală cauză de deces matern, suferă de trombofilie.

Prin urmare, nu le neglijați! Am constat cu stupoare că, în urmă cu 6 ani când eu am fost însărcinată, câteva cunoștințe care încercau de ani buni să devină mame nu făcuseră aceste analize. Medicii lor nu le recomandaseră, deși aveau un istoric de avort spontan în primele săptămâni destul de evident.

Revenind la povestea mea, în urma analizelor a ieșit faptul că sufăr de o formă ușoară de trombofilie. În mod normal, acest lucru nu mă afectează în niciun fel. În momentul în care sarcina mi-a fost confirmată… lucrurile s-au schimbat. A trebuit să fac Clexane.

La început, am fost speriată! Cum să mă injectez în burtă pe toată perioada sarcinii?! Când eu nu știam cum să mă protejez mai tare?! Ce-i drept, acul este unul extrem de mic și de subțire, mai ales că mă injectasem în timpul tratamentului, însă gândul de a face acest lucru în fiecare zi, atâtea luni la rând… Evident am intrat pe YouTube, în ciuda faptului că m-am ferit tot timpul sarcinii de a mă documenta intens despre ce înseamnă fertilizare, sarcină, naștere… Nu din superstiție, de ignoranță nici nu poate fi vorba. Ci, mai degrabă, așa s-a manifestat instinctul meu de a trece peste această încercare. Am preferat să mă gândesc și să trăiesc emoțiile în funcție de fiecare etapă. Am gândit și am simțit totul pe termen scurt. Ce avem de făcut acum? FIV-ul. Ok, doar la asta mă gândesc. Care este etapa următoare? Hiperstimularea. Apoi prima ecografie. Nu mi-am permis niciodată să mă gândesc mai departe: Oare, cum va fi nașterea? Oare cum vor arăta copiii mei? Cum o să-i alăptez? Cum o să-i împac pe amândoi dacă plâng în același timp? La un moment dat, am fost acuzată de pesimism. Eu îi spuneam… realism.

Mă înșelam!

Privind acum în urmă… nu am procedat cum trebuie. Însă mi-a fost teamă de pericolele și riscurile de care aș fi aflat, de forumurile pline de grozăvii de care m-am ferit ca ăl’ cu coarne de tămâie… pentru că trebuie să fii extrem de echilibrată psihic și sufletește că să discerni toate comentariile mămicilor de acolo. Trebuie să-ți selectezi cu grijă sursele de informare în timpul sarcinii!

Până la 5 luni, m-am injectat în burtă. Uneori mă durea, alteori nici nu simțeam. Mai ieșeau și câteva picături de sânge… Aveam vânătăi peste tot, în jurul buricului… Deja mă obișnuisem. După 5 luni însă, burta se întărise prea mult. Așa că am schimbat locul, am început să mă înțep în mână. Însă nu prea mi-a reușit, prin urmare soțul meu a preluat misiunea.

Iar înțepăturile au continuat și după ce am născut. Timp de 3 săptămâni cât am fost internată la maternitate, am făcut Clexane de 0,4 ml.

Să nu vă fie frică să vă injectați singure, dacă aveți trombofilie în sarcină! Și faceți toate analizele!

Sunt tare curioasă prin ce peripeții ați trecut voi ! Vă aștept poveștile pe această pagină, la comentarii! Sau pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!

Foto: Freepik

Autor: Cătălina Matei

De vreo 15 ani încoace, scriu cu acte în regulă în media românească. Am debutat în print, unde am și prestat mai bine de 9 ani, însă hârtia nu mai are trecere mare în România, așa că am trecut în online, unde totul se mișcă pe repede înainte. Între timp, m-am antrenat în "parenting", atât în viața reală, căci sunt mamică de gemene, cât și în "www", mai precis pe www.kidmagia.ro și pe www.2mimoze.ro. Despre ce îmi place să scriu? În primul rând despre oameni. Să le aflu poveștile direct de la ei, prin viu grai, nu prin email...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.