Alăptarea prematurilor: Cum au primit Mimozele mele laptele altei mame

Știți imaginile acelea speciale cu mămicile care își alăptează pruncii? Care reușesc să transmită dincolo de hârtie sau de ecranul digital emoția, legătura puternică dintre cea care a dat viață și puiul de om care a primit-o? Ei bine, pentru mine, sunt doar imagini de poveste. Pentru mine, realitatea a fost alta. Căci nu mi-a fost ușor să alăptez două gemene născute prematur…

Pentru că am avut o sarcină cu probleme, psihicul meu s-a concentrat exclusiv pe fiecare etapă în parte. Ce am acum de făcut? Embriotransfer? M-am gândit doar la asta. A apărut hiperstimularea? Trebuie să fac puncție pentru eliminarea lichidului acumulat în abdomen? Caut informații pe Internet doar despre acest subiect. Mi s-a confirmat că voi avea gemeni? Am căutat informații doar despre evoluțiile feților în placente diferite… Nu m-am gândit cum va decurge nașterea, nu am cumpărat hăinuțe pentru bebeluși – excepție de la regulă a făcut doar mama mea care a achiziționat doar două costumașe, nu m-am gândit cum voi alăpta doi copii în același timp… Așa am funcționat eu. Bine, rău… doar așa am putut trece peste emoțiile unei sarcini pe care mi-am dorit-o cu toată ființa, dar a cărei evoluție a fost amenințată încă de la început.

Auzisem de problemele legate de alăptare, de pompe de sân, de legătura puternică dintre mama și copilul alăptat, de sistemul imunitar puternic pe care și-l formează bebelușul care consumă laptele matern… Însă nu am aprofundat nimic în timpul sarcinii.

Așa că, după nașterea prematură a Mimozelor, capitolul “Alăptare” m-a izbit din plin! Eram foarte slăbită, pierdusem mult sânge când mi s-a declanșat nașterea prematură, plus în timpul operației de cezariană, iar recuperarea mea a fost extrem de dificilă în ciuda perfuziilor cu fier care îmi erau administrate. În plus, sângerările (lohiile) nu se mai opreau. Eram singura mămică din salon care nu avea bebelușii cu ea, așa că mergeam la fiecare trei ore la Terapie Intensivă, unde se aflau Mimozele mele, în incubatoare. În primele două zile nu am produs nici un strop de lapte. Asistentele tot îmi spuneau că așa e la cezariană… vine mai greu. La mine nu mai venea deloc… Până când, într-o dimineață, una dintre asistente m-a echipat cu halatul și boneta aferentă și m-a așezat în rând cu celelalte mămici care așteptau și ele la Terapie Intensivă și care foloseau pompele de muls.

 

► Citește și Îngrijirea prematurilor: Despre gavaj și creșterea în greutate

 

Pentru mine a fost un chin. În ciuda faptului că mama îmi aducea bidoane întregi cu ceai pentru lactație, pe care le beam în loc de apă, fiecare picătură de lapte era o adevărată luptă. Abia reușeam să strâng în recipient 5 mililitri… Am crezut că, în momentul în care fetele vor începe să tragă la sân, lucrurile se vor schimba. Din păcate, doar pe una dintre ele am hrănit-o la piept. Pe Adnana. Căci Antonia nu avea dezvoltat încă refluxul suptului. Deși, aparent mai puternică, nici Adnana nu reușea să sugă prea mult timp. Tot la biberoane am apelat. Și la pompa de muls. Cine nu a avut lapte și a trebuit să se mulgă la aproape fiecare 3 ore – cu excepția nopții, când perioada dintre mese era de 5 ore – știe despre ce vorbesc! Practic, aveam timp pentru a dormi, a mă spăla sau a mânca doar o oră și jumătate între două sesiuni de masă ale fetelor.

Nu făceam altceva decât să mă spăl, să iau pompa de muls și biberoanele de la sterilizat, să încep operațiunea de mulgere care dura cel puțin o jumătate de oră și să le dau apoi fetelor, pe rând, să mănânce cu biberoanele. Iar prematurii mănâncă foarte încet… Noroc – dacă pot spune astfel! – că nici nu plâng prea tare de foame. Nu au forța necesară, iar plânsetul lor e un mieunat pe lângă cel al bebelușilor născuți la termen. Când nu era mama să mă ajute venea una dintre asistente. În primele săptămâni, am hrănit-o mai mult pe Adnana. Pentru că Antonia nu avea refluxul suptului suficient de bine dezvoltat îmi era destul de greu să-i aranjez limbuța pe tetina biberonului astfel încât să nu se înece.

Nu mai spun că trebuia să ascund biberoanele când le luam de la sterilizat. Pentru că, la acea vreme, exista o teamă răspândită prin toate saloanele de mămici să nu cumva să treacă șefa secției și să ne vadă cu ele. Alăptarea la sân era literă de lege. Nu spun că o mamă nu ar trebui să încerce totul pentru a-și hrăni copilul exclusiv la sân. În plus, Organizația Mondială a Sănătății recomandă acest lucru cel puțin până la 6 luni! Și le admir pe toate femeile care au scrâșnit din dinți de durere și care au trecut peste dureri inimaginabile din cauza multor probleme care pot apărea în timpul alăptării… Alăptarea e iubire. De acord! Însă cred și susțin cu tărie că sănătatea mintală a mamei e la fel de importantă.

 

► Citește și Ce să nu-i spui unei mămici de gemeni: 7 propoziții pe care ar fi bine să nu le rostești!

 

În ciuda oboselii și a durerilor, am pus-o pe Adnana la sân aproape la fiecare masă. Am încercat și cu Antonia, însă a fost în zadar. Iar disperarea mea era și mai mare când fiecare asistentă, în funcție de ture, venea și îmi spunea că nu știu să țin copilul la sân. Aproape fiecare avea o altă “tehnică”. Prin urmare, instabilitatea mea emoțională a atins cote maxime în acele zile. Ba, chiar am și cedat nervos… mai ales că fetele nu luau mai mult de 20 de grame pe zi ori chiar pierdeau din greutate.
Prin urmare, lapele praf (formula) a fost baza pe care o completam cu cei câțiva mililitri pe care reușeam eu să-i produc.

De ce am acceptat laptele altei mame

Pentru că toate eforturile mele păreau în zadar, iar eu mă simțeam din ce în ce mai vinovată că nu-mi pot alăpta copilele, o altă mămică mi-a sărit în ajutor. Mi-a oferit din surplusul ei de lapte, căci bebelușul ei se născuse la termen, dar, din cauza unor probleme – ulterior s-au dovedit a fi doar o alarmă falsă, slavă Domnului! -, nu putea fi alăptat.

Recunosc, mi-a fost teamă când mi-a propus prima dată să-mi ofere din laptele ei. Nu de frica vreunei boli transmisibile sau cine știe ce alte panici de genul… Nu. În inima mea era problema… Cum să-mi hrănesc eu fetele cu laptele altcuiva?! Eu de ce nu sunt în stare?! Dacă fetele se vor îndepărta de mine?! Prostii, știu! Însă, în starea mea de atunci, erau gânduri care nu-mi dădeau pace.

Am trecut peste ele… nu știu cum. Îmi doream atât de mult ca ele să crească în greutate ca să plecăm cât mai repede acasă încât am acceptat. Prin urmare, Mimozele au și un frate de lapte!

Și îi mulțumesc din suflet mămicii care mi-a dat din laptele ei!

Și tu ai născut gemeni? Cum ai reușit să-ți alăptezi prichindeii? Povestește-mi experiența ta pe această pagină, la comentarii! Sau te aștept pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!

Autor: Cătălina Matei

De vreo 15 ani încoace, scriu cu acte în regulă în media românească. Am debutat în print, unde am și prestat mai bine de 9 ani, însă hârtia nu mai are trecere mare în România, așa că am trecut în online, unde totul se mișcă pe repede înainte. Între timp, m-am antrenat în "parenting", atât în viața reală, căci sunt mamică de gemene, cât și în "www", mai precis pe www.kidmagia.ro și pe www.2mimoze.ro. Despre ce îmi place să scriu? În primul rând despre oameni. Să le aflu poveștile direct de la ei, prin viu grai, nu prin email...

4 thoughts on “Alăptarea prematurilor: Cum au primit Mimozele mele laptele altei mame

    Simo

    (9 august 2018 - 11:58)

    Doamne, cat de bine inteleg fiecare cuvant!! Eu am fost putin mai norocoasa si am ramas insarcinata natural, insa am stat internata oe patologie cu contractii doua sapt, apoi inca una pt colestaza si intr un final cezariana la 34 sapt. Inca 3 sapt in salonul de prematuri, cu muls din 3 in 3 ore si agitatie, copilasi in salon, caldura sufocanta, apartinatori, muls in fata oricui pt ca era ora si la mine dura 40-50 min un muls sa am pt amandoua…. Acuma suntem acasa de o sapt, incerc aducerea la san…. Vedem

      Cătălina Matei

      (9 august 2018 - 12:29)

      Offff! Faptul ca ati ajuns acasa te poate ajuta mult! Bafta! Si gandeste-te si la tine… stiu ca e usor de zis, dar greu de facut! Insa copiii tai au nevoie de o mama linistita <3

    Lavinia

    (26 aprilie 2018 - 12:43)

    Buna! Inteleg cu toata fiinta mea chinurile tale din timpul sarcinii. Si noi avem gemeni, 2 baietei, sunt inca in burtica, saptamana 30. I-am obtinut tot prin fertilizare si da, ai dreptate, la inceput si eu m-am focusat pe fiecare etapa. Dupa ce am trecut de 4 luni am inceput sa cumparam cele necesare: mai intai patuturile, apoi dulapioarele, apoi hainute. Este si frica mea, ca nu ii voi putea alapta, pt ca vor fi prematuri si o sa fie nevoie de incubator. Se pare ca frica asta, focusul asta pe etape, nu o sa se termine niciodata, nu-i asa?!? ?

      Cătălina Matei

      (1 mai 2018 - 9:40)

      Nu, nu se va termina niciodată… pentru că vin alte etape 🙂
      Ai grijă de tine, în primul rând de tine. Pentru că, dacă tu ești bine, și ei vor fi la fel! <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.