De ce am uitat să mă mai joc? Și cum mi-am adus aminte să o fac la Atelierele UNATC Junior

Cum să uiți să te joci?! Nu există așa ceva… E ca mersul pe bicicletă! În plus, când ai copii, joaca e în fișa postului, nu?! Din păcate, secolul vitezei șterge multe lucruri simple, dar necesare ca aerul și apa. Joaca este unul dintre ele. Nu doar că adulții nu știu să se mai joace, dar nici copiii nu prea o mai fac… Jocurile acelea simple, interactive, fără click-uri sau touchscreen-uri, fără taste luminoase sau conexiuni wi fi. Jocurile acelea care ajută la dezvoltarea psihoemoțională a prichindeilor, mulți dintre ei tot mai timorați sau cu probleme de comportament.

Deși sunt de mai bine de 6 ani mamă de gemene mi-am dat seama că nu prea mai știu să mă joc. Că nu mai am răbdare, că fetele mele se plictisesc prea repede, că nu mai pot să le atrag atenția cu o simplă minge, că nu sunt în stare să sar coarda cu ele – aici am și o scuză, niște calcifieri în călcâie!, că nu mai știu cum se joacă “Șoarecele și pisica”… Deși, din punct de vedere profesional, scriu multe articole despre cum să te joci cu cei mici.

Copiii au nevoie de joacă la fel de mult ca de hrană, aer și dragoste. De fapt, joaca e limbajul iubirii dintre părinți și copii, nu?! În plus, joaca este și un instrument eficient de învățare, mai ales în primii ani de viață. Și atunci de ce o ignorăm atât de mult?

La începutul lunii iulie, Mimozele au participat la Atelierele de jocuri teatrale organizate de UNATC Junior, iar experiența a fost una specială atât pentru ele, dar mai ales pentru mine. La prima “citire” a anunțului care promova evenimentul am presupus că vor învăța să joace… teatru. La un nivel mai “profesionist”, căci în viața de zi cu zi Mimozele mele sunt actrițe veritabile, mai ales când își doresc ceva anume… Știți voi la ce mă refer! Greșit, la Atelierele UNATC Junior copiii nu învață să joace teatru. Ci cum să se joace!

Despre ce este vorba mai precis? UNATC Vara este școala estivală de teatru pentru elevi, cu ateliere de jocuri teatrale coordonate de studenții și profesorii universității, un program implementat de Master Pedagogie Teatrală. Mai precis, timp de o săptămână, activităţile din cadrul atelierelor includ exerciţii concepute sub formă de joc, care urmăresc dezvoltarea unor aptitudini specifice folosite în Arta Actorului, necesare pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor şi adolescenţilor, dar şi discuţii libere.

Fetele au participat la Atelierele destinate grupei de vârstă 4 – 6 ani și s-au distrat grozav! Și mi-au demonstrat cât de vorbărețe sunt, dar și cât de multe jocuri știau, cele mai multe învățate la grădiniță, de care eu, spre rușinea mea, habar n-aveam!

Fetele sunt foarte sociabile, mai ales Adnana care intră în vorbă cu toți părinții de bebeluși ori stăpânii de căței când mergem prin parc, din punctul acesta de vedere atelierele le-au scos în evidență această calitate. Însă au învățat mai bine să lucreze în echipă, să-și aștepte rândul și să aibă… răbdare. Partea asta cu răbdarea… nu prea îmi iese, recunosc!

Am văzut și mulți prichindei timizi cu părinți supraprotectori, dar și juniori hiperactivi, cu ceva probleme de comportament care, sub supravegherea trainerilor – masteranzii și profesorii din cadrul Departamentului Pedagogie Teatrală – au reușit să-și depășească problemele atât cât s-a putut în doar o săptămână. Discutând despre acest proiect cu Romina Sehlanec, actriță și doctorand la UNATC, mi-am dat seama de ce copiii nu prea mai știu să se mai joace. “Cred că nu avem copii cu probleme, ci avem copii care fie nu știu ce înseamnă regulile – jocul ca să fie jucat are reguli -, iar copiii au nevoie de reguli. Din păcate, părinții nu mai au timp sau nu știu să fixeze, cu blândețe, regulile. Iar copiii care au diverse probleme de comportament vin cu ele de acasă. Tocmai de aceea îi invităm și pe părinți să participe la ateliere. Implicarea lor îi ajută mai ales pe copiii timizi”, mi-a povestit Romina în articolul pe care l-am scris pentru kidmagia.ro. Și tot de la ea am aflat cât de bine ar prinde o oră de educație teatrală în școli. Puteți citi mai multe AICI!

Revenind la experiența noastră din cadrul Atelierelor UNATC Junior, acestea au fost o revelație și pentru mine! Mi-am dat seama că și eu am uitat să mă joc! Într-o dimineață, am ajuns mai devreme la sală, nu erau decât alți doi copii. Bineînțeles, că noțiunea de “a aștepta cuminți, pe scaune” mai bine de 10 minute nu se aplică în cazul prichindeilor! Ca să-i opresc să nu mai alerge prin sală, în toate direcțiile, le-am propus să ne jucăm împreună. M-am cam blocat în primele minute căci nu mai știam cum se joacă “Șoarecele și Pisica”. Noroc că mi-au explicat fetele! Și am intrat atât de ușor în joaca lor, și m-am simțit atât de bine alergând – așa cum pot eu! – după ele… De ce acasă nu am avut aceeași stare? De ce în parc, când ies cu fetele mele, nu reușesc să mă conectez la fel de bine la joacă? De ce a fost nevoie de o sală de teatru ca să mă simt din nou copil? Pentru că am intrat în vâltoarea asta a vieții moderne și am uitat să mai ies din ea! Iar sala aceea de teatru m-a scos din mediul meu… Și am învățat și un cântec nou, despre o familie de… rechini! 😉

Și, pentru că ne-a plăcut atât de mult să ne jucăm, atât mie cât și Mimozelor, ne-am decis să ne înscriem și la a doua rundă de ateliere gratuite UNATC Junior, grupate pe categorii de vârstă (4 – 6 ani, 7 – 10 ani, 11 – 14 ani), în intervalul orar 10.00 – 14.00. Numărul de locuri este limitat (20 persoane/atelier). Locurile se ocupă în ordinea solicitărilor primite pe adresa unatc.junior@gmail.com.

Voi ce vă jucați alături de prichindeii voștri? Vă aștept poveștile pe această pagină, la comentarii! Sau pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!

Autor: Cătălina Matei

De vreo 15 ani încoace, scriu cu acte în regulă în media românească. Am debutat în print, unde am și prestat mai bine de 9 ani, însă hârtia nu mai are trecere mare în România, așa că am trecut în online, unde totul se mișcă pe repede înainte. Între timp, m-am antrenat în "parenting", atât în viața reală, căci sunt mamică de gemene, cât și în "www", mai precis pe www.kidmagia.ro și pe www.2mimoze.ro. Despre ce îmi place să scriu? În primul rând despre oameni. Să le aflu poveștile direct de la ei, prin viu grai, nu prin email...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.