V-am mai zis că Mimozele au început școala, nu? Clasa pregătitoare… Și toate temerile mele legate de adaptarea lor la sistemul de învățământ de stat s-au amplificat. Nu că ar fi mers la grădiniță în privat, însă școala este… altceva. Dincolo de gestionarea emoțiilor, cele mai mari probleme pe care eu le am acum, din ipostaza, de părinte, sunt cele legate de motivația lor. “Mami, de ce trebuie să mergem și azi la școală?!”, este întrebarea pe care am auzit-o aproape în fiecare dimineață din 10 septembrie încoace…
Încurajările de genul “Învățați lucruri noi, vă faceți noi prieteni, vă distrați…” nu prea au funcționat, în special în cazul Antoniei care este mult mai sensibilă față de sora sa mai mare cu 2 minute decât ea. “Dar de ce trebuie să facem fișe? De ce trebuie să scriem corect?”… Și lista continuă. Cred că orice părinte ai cărui prichindei au început clasa pregătitoare are idee despre ce e vorba… Nu mai vorbesc de experiențele celor din jurul meu ai căror copii sunt mai mari, care trebuie să-și facă temele, în cantități exagerate, și care nu mai au timp de nimic. Cum îi motivăm? Mai ales când vorbim de gemeni?
Mimozele au două personalități total diferite. Și e firesc să fie așa. Prin urmare, au un profil motivațional diferit, Unic. V-am mai povestit aici despre cei 8 factori motivatori în funcție de care se elaborează acest profil. Prin urmare, în calitate de părinte a doi copii, chiar și gemeni nu îi poți motiva eficient folosind aceeași abordare.
► Citește și “Eu nu fac diferențe între copii! Nu-l iubesc pe niciunul mai mult”. Greșit!
În urmă cu ceva timp, am participat la atelierul “Motivația copilului – De la inerție și evitare la acțiune”, susținut de dr. psih. Camelia Chețu via Motherhood Center Bucharest și, printre multe alte lucruri, am aflat că motivația copiilor depinde mai mult decât ai putea crede, de tine ca părinte. Procesul de motivație este strâns legat de siguranța emoțională pe care copilul o trăiește în relație cu fiecare dintre părinți. Dacă se simte în siguranță, atunci va avea bateriile încărcate pentru a explora mediul. Când i se golesc, se va întoarce la bază. La tine. Și le încarcă, după care pornește iar. Dacă nu se simte în siguranță cu tine, atunci va explora în stil autistic, fără a îți arăta realizările sale, fără a îl interesa de tine sau va explora în stil minimalist, cu teamă. Prin urmare… Copil fără motivație – așa ceva nu există!
Și am mai reflectat serios asupra unui alt aspect: credem că pe copiii noștri îi pot motiva aceleași lucruri ca pe noi. Greșit! Critica, Avertismentul, Amenințările… cam acestea erau metodele pe care părinții noștri le aplicau. La copiii din ziua de azi nu mai funcţionează! A converti mesajele de pe negație pe pozitiv este mult mai eficient pentru a transmite mesajele copiilor.
Cum rămâne cu recompensa? În ce fel influențează motivația copiilor?
“Dacă mergi la școală și îți faci temele îți iau o mașinuță. Ori o păpușă”. Sau orice lucru pe care copilul și-l dorește la momentul respectiv. Recompensa materială este una dintre metodele la care ajung mulți părinți exasperați de faptul că nu mai știu cum să-i determine pe juniori să învețe.
Însă Camelia m-a lămurit, încă o dată, că este cel mai uşor să îi dai juniorului o jucărie! Însă copilul apreciază mai mult o experiență alături de părintele său.
Recompensa excesivă strică motivația. Dacă juniorul face ceva din plăcere (motivația intrinsecă) şi este mulțumit de el, iar tu vii cu o recompensă că “aşa simţi tu nevoia” îi deteriorezi motivația.
Pe termen scurt, o recompensă poate fi de mare ajutor! Pe termen lung, însă are efecte negative. Pentru că juniorul se va obișnui să primească mereu ceva în schimb. Să oferi recompense este de ajutor pe termen scurt, iar în anumite situaţii poate să reprezinte salvarea dintr-o situaţie critică, însă pe termen lung acestea au efecte negative. Copilul obişnuindu-se să primească mereu ceva în schimb, motivaţia lui devine recompensa şi nu poate să dezvolte o motivaţie intrinsecă pentru a face lucruri.
Concluzia? Recompensele ar trebui transformate în premii de tipul experiențelor: “Hai să facem ceva împreună!”. Dar în acea experiență, tu, ca părinte, trebuie să fii conectat unu la unu! Altfel… nu merge!
Cât despre gemeni, e greu să te împarți în același timp în două! Camelia îmi spunea că soluția ideală pentru un părinte de gemeni ar fi… clonarea! Pentru că fiecare dintre copii are nevoie de un timp doar “al lui” cu mama ori cu tata. Un timp în care să simtă că doar el e centrul universului! Nu e deloc ușor, mai ales dacă ai un job full time și nici situația financiară nu e prea strălucită. Însă poți încerca ca, la un anumit interval de timp, să petreci timp exclusiv cu doar unul dintre gemeni. Să-l premiezi cu 10, 15 minute cel puțin în care toată atenția ta să fie îndreptată exclusiv către el. Că vă jucați Piticot, că mergeți doar voi doi la cumpărături, că desenați… că dați cu mătura prin curte… nu contează! Important este să aibă timpul lui “în exclusivitate”!
Tu cum reușești să-ți motivezi gemenii? Povestește-mi experiența ta pe această pagină, la comentarii! Sau te aștept pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!
