Se spune despre mămicile de gemeni că trăiesc fericirea la dublu. Cele care au tripleți… la triplu! La fel și disperarea, agonia… Vă dați seama ce inimi puternice au?! Habar n-am cât de bine stau eu cu inima, căci nu mi-am mai făcut de ceva vreme vreun EKG, însă știu exact cum stau cu fericirea. O primesc aproape zilnic, în doze aproape egale. De la aceeași sursă, evident: Mimozele! Și tot zilnic primesc și porția de disperare, cu țipetele de rigoare și perii albi pe care nici cea mai scumpă vopsea nu prea îi mai acoperă. Dar să ne întoarcem la fericire…
Dacă le întreb pe Mimoze ce e fericirea… răspunsul lor e simplu: când râzi și primești cadouri. Bine, Antonia a prins din zbor ideea că ar fi bine să-și completeze răspunsul cu… “atunci când suntem toți împreună”. La ele, fericirea e simplă. A început să ningă, deși se presupune că a venit primăvara, ele sunt fericite! Primesc “ceva bun” ori vreo rochiță cu mai mult sclipici… sunt fericite! Merg la ponei sau în parc… sunt fericite! Își scot vreun dinte și se laudă cu “pauza” nouă… sunt fericite! Le citesc două capitole din “povestea de seară”, în loc de unul… sunt fericite! Și lista poate continua la nesfârșit! Dar și la ele fericirea e formată din clipe!
Căci așa văd eu fericirea… o sumă de clipe pe care le trăiești fără să le planifici și care te inundă din cap până-n picioare! Momentele acelea în care râzi cu toată inima, în care plutești ca la primul sărut, în care te uiți la copii tăi și te-ntrebi cum de ai fost în stare să aduci pe lume așa minuni… Ce dacă, în secunda următoare, încep să urle și să te scoată din minți?! Nu există fericire fără agonie… Nu cred că ai putea conștientiza fericirea dacă nu ai cunoaște disperarea.
► Citește și Vrei să fii o mamă perfectă? Ia o pauză! Apasă pe Esc!
Când mă iau în brațe și mă strâng tare, tare… sunt fericită! Când văd că își depășesc fricile și explorează fără prejudecăți… sunt fericită! Când le văd că se țin de mână și se caută noapte una pe cealaltă… sunt fericită! Chiar dacă momentele în care se ceartă, se pârăsc ori țipă între ele sunt muuuuuuult mai dese! Când erau doar doi “mormoloci” în pântece și nu știam că sunt fetițe obișnuiam să-mi mângâi burtica și să le vorbesc: “O să fiți cei mai buni prieteni! O să aveți grijă unul de celălalt întotdeauna!”. Eu sunt singură la părinți și mi-am dorit întotdeauna un frate sau o soră. N-a fost să fie… Tocmai de aceea m-am bucurat și mai tare când am aflat că voi avea gemeni.
Credeți că fetele mele țin cont de rugămințile mele? Deloc! În timpul zilei, de cele mai multe ori, par ca sunt cele mai aprige dușmance: nu au loc una de cealaltă, nu suportă să-și împartă jucăriile, se pârăsc încontinuu – “Mami, Adnana mi-a făcut aia! Mami, Antonia nu mă lasă în pace! ” – și, uneori, chiar se și ciufulesc!
Însă, când una dintre ele suferă, cealaltă trăiește la maximum toată durerea. Cân Adnana și-a spart capul la 2 ani și 3 luni, iar ambulanța ne-a luat din parc, Antonia a rămas cu mama întrebând încontinuu ce face surioara ei. Și acum ne povestește cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în ziua cu pricina… Iar când am ajuns acasă, au adormit ținându-se de mână.
Chiar dacă acasă par a fi într-o competiție continuă, la grădiniță sunt altfel. Educatoarea lor mi-a povestit că fac echipă bună și că se ajută și se apără reciproc! Sper să aibă aceeași atitudine și la școală!
Fericirea mea sunt ele. Și agonia mea, deopotrivă!
Foto: Iuliana Popescu
Loc de joacă: Miramagica – Orășelul Copiilor
Pe tine ce te face fericită? Povestește-mi pe această pagină, la comentarii! Sau pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!
