Sunt Berbec și nu am de gând să mă tratez! Cum a ajuns Horoscopul în viața mea profesională

Sunt născută în zodia Berbecului şi mă mândresc cu asta! Inclusiv cu încăpăţânarea mea! Am RH negativ, mama mea – pozitiv. Pe vremea când eu m-am născut, nu existau vaccinuri sau alte soluții pentru această incompatibilitate care, în 50% dintre cazuri, se lasă cu moartea fătului. M-am născut în prezentaţie pelviană după multe ore de travaliu, iar în timpul sarcinii, mama era să mă piardă de două ori! Prin urmare sunt încăpăţânată. Am ținut morțiș să vin pe lumea asta!

Până la Revoluție, habar n-aveam de Zodiac. După ’90, când capitalismul a năvălit la noi în țară, iar ziarele și revistele se vindeau ca pâinea caldă, au apărut și rubricile cu previziuni astrale. Articole din ce în ce mai ample. Au intrat și pe TV, la radio… peste tot. Am lucrat mulți ani la un ghid TV și, în urma mai multor cercetări în rândul cititorilor de tip focus-grup, rubrica “Horoscop”, realizată de Neti Sandu, era cea mai citită pagină din revistă. La câte suplimente legate de Horoscop n-am lucrat… Se epuiza tirajul în timp record!

Dincolo de micile conversații care se leagă între colegi, cunoștințe, prieteni apropo de caracteristicile fiecărei zodii în parte, nu am dat prea mare importanță horoscopului. Nu mi-am ales prietenii în funcție de o anumită zodie. Și nici nu mi-am schimbat planurile la începutul zilei după ce am ascultat Horoscopul la TV.

Da, m-am regăsit în multe dintre caracteristicile semnului sub care m-am născut, dar sunt și unele care nu mi se potrivesc deloc. Am și aflat că am ascendentul în Balanță, informație care m-a ajutat într-un fel sau altul mai târziu.

În ce fel m-a ajutat? Păi, e a fost ca un fel de “vorbă bună” în fața unor șefi pe care i-am avut și care mi-au pus destule bețe-n roate prin prisma faptului că sunt Berbec. Da, da… sunt oameni care își tratează prietenii ori subalternii în funcție de zodia în care s-au născut. Și cum eu am “coarne”… sunt extrem de încăpățânată. Prin urmare, în “viziunea” unora trebuia să fiu “îmblânzită”! Ba chiar am primit și o replică directă de genul “Lasă că o să-ți retez eu coarnele alea!”. Așa că multe dintre argumentele mele, corecte sau nu, erau desființate de la primul enunț pe motivul că erau “dovada clară” a încăpățânării mele! Și, clar, tot ce făceam era pentru că voiam să fiu șef, căci toți Berbecii își doresc să fie lideri! “Noroc” că am ascendentul în Balanță, iar acest lucru mă mai calmează! Mă echilibrează…

Persoanele care m-au judecat prin prisma zodiei sunt persoane care au suferit, la rândul lor, din cauza unor nativi din Berbec. Asta nu înseamnă că toți Berbecii sunt la fel! Ce-ar fi dacă i-am condamna pe toți nativii acestei zodii doar pentru că Hitler a fost Berbec?! Și Leonardo da Vinci a fost născut în aceeași zodie și sunt o mulțime de alte personalități reprezentante ale acestui semn zodiacal!

 

► Citește și Ce să nu-i spui unei mămici de gemeni: 7 propoziții pe care ar fi bine să nu le rostești!

 

Am înțeles că sunt și multe viitoare mămici care își programează cezariana într-o anumită zi doar pentru ca bebelușul lor să fie născut într-o anumită zodie! Ba chiar și sarcina și-o programează tot după cum sun așezate astrele! Păi, și soarta unde își mai are locul?!

Ca să nu mai spun că, de cele mai multe ori, socoteala de-acasă nu se potrivește cu ce… ți-e scris în stele! Mimozele mele ar fi trebuit să se nască în a doua jumătate a lunii aprilie. Prin urmare, ar fi fost tot Berbece! Adevărul e că mi-ar fi plăcut să fim trei Berbece cu un Pește (soțul) în casă! Dar fetele mele s-au încăpățânat să vină mai repede pe lume, așa că raportul s-a inversat: 3 Pești și 1 Berbec!

Nu pot schimba eu ce crede lumea despre zodii. Nici nu-mi doresc! Dar să judeci oamenii doar după semnul în care s-au născut, mai ales în plan profesional, mi se pare o tâmpenie! Și nici nu aș fi scris pe tema asta dacă, de curând, nu aș fi primit un răspuns stupid în momentul în care mi-a fost refuzată o colaborare: “Aaaa, păi ați fi 3 Berbeci în birou! Nu va merge!”. Poftim?!

M-am săturat de oamenii care pun etichete prin prisma zodiilor şi care îşi tratează colegii, colaboratorii, subalternii ori şefii în funcţie de compatibilităţile dintre semne!

Așa că… sunt Berbec și mă mândresc cu asta! Iar dacă ai o problemă cu semnul zodiacal sub care m-am născut du-te şi tratează-te! La cap!

Voi ați fost vreodată defavorizate sau, din contră, avantajate de faptul că sunteți într-o anumită zodie? Povestiți-mi experiența voastră pe această pagină, la comentarii! Sau vă aștept pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!

Post Author: Cătălina Matei

De vreo 16 ani încoace, scriu cu acte în regulă în media românească. Am debutat în print, unde am și prestat mai bine de 9 ani, însă hârtia nu mai are trecere mare în România, așa că am trecut în online, unde totul se mișcă pe repede înainte. Între timp, m-am antrenat în "parenting", atât în viața reală, căci sunt mamică de gemene, cât și în "www", mai precis pe www.kidmagia.ro și pe www.2mimoze.ro. Despre ce îmi place să scriu? În primul rând despre oameni. Să le aflu poveștile direct de la ei, prin viu grai, nu prin email...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.