Vrei să fii o mamă perfectă? Ia o pauză! Apasă pe Esc!

Mi-am dorit enorm să devin mamă și, după o sarcină și o naștere cu dificultăți, visul meu s-a împlinit. Au urmat primele luni de viață ale Mimozelor mele născute prematur în care nu m-am concentrat pe nimic altceva decât greutatea lor – cum să recupereze mai repede! -, apoi primii pași, primii dințișori, primul episod de febră cu 40 plus, prima căzătură care s-a soldat cu fruntea spartă a Adnanei și o vizită la Urgențe cu ambulanța, înscrierea la grădiniță, bolile copilăriei, vizitele la medicul ortodont, căutarea unei școli… și nu se mai termină. Dar toate acestea intră în fișa postului, nu?! Însă, ce nu am prevăzut eu în desfășurătorul “meseriei” de mamă a fost… pauza.

Cine nu-și dorește să fie mama perfectă pentru copilul său?! Să facă tot ce îi stă în putință ca puiului ei să-i meargă totul ca pe roate?! Să devină un adult echilibrat, bine crescut, împlinit, fericit… Să nu fie nevoit să treacă prin toate greutățile care au încercat-o pe ea. Să nu aibă de-a face cu răutatea oamenilor din jur…

Și, după ce se termină perioada nopților albe, după ce te zbați să-i asiguri tot ce n-ai avut tu, toate jucăriile, toate hăinuțele, orele de înot, de balet, de engleză, de echitație, poate îi cumperi și tabletă și “cedezi” și îi cumperi și telefon – că doar toți colegii de școală au un smartphone și parcă vrei și tu să te asiguri că este bine sunându-l – după, după… Apar tantrumurile, crizele de personalitate, îți spune că ai fost “o mamă rea,”furia ta care răbufnește, fuge de-acasă, intră în cine știe ce anturaje când mai crește și ajungi să te întrebi “Cu ce-am greșit?! Am vrut să fiu o mamă bună! Mama perfectă…”.

Nu am trecut prin toate etapele enumerate mai sus. Ale mele încă nu au împlinit 6 ani, dar, recunosc, m-am întrebat de multe ori unde am greșit… Mai ales că, prin prisma meseriei, am avut de-a face cu o mulțime de articole despre parenting. Am citit și am scris despre o mulțime de recomandări legate de creșterea copiilor emise de experți, de oameni luminați, cu experiență. Însă, indiferent de cât de bine documentată sunt din acest punct de vedere, când vine vorba de practică… lucrurile nu se leagă. Parcă nu ar fi din filmul meu… Ce-i drept, nici nu am răbdare, o “calitate” caracteristică Berbecului – semnul sub care m-am născut, dar nici nu am simțit că toate acele tehnici mi se potrivesc.

Iar când ai gemeni… parcă lucrurile se complică. Și în toată înverșunarea mea de a fi o mamă cât mai bună am uitat că trebuie să fiu o mamă fericită. Și nu vorbesc aici despre fericirea aia promovată de reclame sau din imaginile desprinse din filme, în care toate protagonistele sunt machiate și coafate încă de la prima oră a dimineții, sau din pozele care circulă pe rețelele de socializare în care diferite persoane pe care le cunosc sau nu în mod direct își afișează zâmbetele, corpul perfect, rețeta excelentă, copiii parcă scoși din țiplă, în timp ce merge și la nu știu câte evenimente, participă la zeci de ședințe și ajunge să petreacă și o seară romantică cu soțul în oraș… cel puțin de 2 ori pe săptămână. Astea-s filme!

Nu, vorbesc de mulțumirea de sine. De bunăstarea sufletească. Cele mai multe femei parcă au întipărite în memoria lor genetică să uite complet de ele în momentul în care devin mame. E firesc să-ți pui copilul pe primul loc. Însă nu e bine pentru tine să te pui pe planul cinci, șase… la coadă!

► Citește și Ce să nu-i spui unei mămici de gemeni: 7 propoziții pe care ar fi bine să nu le rostești!

Deși am fost conștientă de acest lucru, mi-a luat multă vreme să mă decid că am nevoie de o… pauză. Nu, nu am fugit în lume. Nici nu m-am dus la spa ori prin Maldive… Deși, prima vacanță în doi, doar cu soțul meu, a avut loc la 5 ani de la nașterea Mimozelor. Cu un psiholog nu am discutat decât o singură dată… Dar sfătuiesc pe toată lumea să meargă și să ceară ajutorul unui astfel de specialist, dacă își permite.
Însă m-am uitat bine în oglindă și m-am decis să mă accept cu bune și cu rele. Și am găsit și inspirație într-unul dintre miile de articole pe care le-am găsit despre parenting și ipostaza de a fi mamă. Și am adaptat sfaturile așa cum am crezut eu că mi se potrivesc.
Care sunt recomandările pe care ar trebui să mi le administrez zilnic precum tabletele de vitamina C? Și pe care, uneori, mai uit să le iau? Sau nu-și fac efectul de fiecare dată?

“Nu te mai compara!”

Prin comparația cu alte mame, femeile ajung de cele mai multe ori să fie nefericite. Nu, nu am fost invidioasă pe nimeni, însă recunosc că m-am întrebat de multe ori de ce alte femei sunt mame mai bune decât mine. “Ea nu țipă la copiii ei…”, “Ea merge peste tot cu juniorii…”, “Ea îi duce la engleză, și la balet, și la karate…”. Lumea digitală și viteza cu care informația se transmite, fără a mai fi filtrată în niciun fel, te invită la comparații. Așa că am lăsat-o pe “Ea” și am început să mă concentrez asupra mea. Bineînțeles că îmi doresc tot ce e mai bun pentru fiicele mele, dar nu am cum să le ofer luna de pe cer dacă eu nu sunt împăcată cu mine!

“Fii recunoscătoare pentru ce ai!”

Oamenii sunt subiectivi, au tendința de se plânge, mai ales când trec prin perioade dificile… Cei mai mulți dintre ei. Și, deși pare imposibil să fii recunoscătoare pentru ce ai în momentul în care copilul îți face o criză de nervi în mijlocul cumpărăturilor ori când stai cu orele la camera de gardă a spitalului de pediatrie sau când ție nu-ți ajung banii de la o lună la alta, iar copilul are tot felul de nevoi și de dorințe pe care nu i le poți împlini… E momentul în care trebuie să găsești un motiv pentru a fi recunoscătoare. Știu, seamănă un pic cu faza cu “Somalia”, despre care am vorbit mai sus, însă e bine să conștientizezi ce e bun în viața ta. Și să apreciezi!

“Fii egoistă… din când în când!”

Fericirea se găsește în lucrurile simple. Un clișeu perfect adevărat pe care ar trebui să-l pun în aplicare în fiecare zi. Să am grijă de mine, să mă răsfăț! Să intru într-un magazin și să-mi cumpăr ceva. Să mă plimb o oră singură în parc. Să citesc o carte bună – altceva decât volumele despre parenting! Să savurez o cafea cu o prietenă pe care nu am mai văzut-o de ani buni. Să dau volumul la maximum în mașină când aud melodia pe care am dansat acum 20 de ani cu tatăl Mimozelor… Să merg la coafor. Bineînțeles că nu îmi iese mereu ce îmi propun, însă e important să nu mă las! Să nu uit de mine! Și să-mi administrez “doza de fericire” constant. Bine, nu e la fel ca la antibiotice: trebuie să ți le administrezi minimum 5 zile ca să-și facă efectul.

Concluzia? Nu e vorba doar de o pauză! Ci de mai multe! Așa că apăs pe Esc… uneori funcționează tasta, alteori… nu!

Voi cum vă răsfățați? Vă aștept poveștile pe această pagină, la comentarii! Sau pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!

Post Author: Cătălina Matei

De vreo 16 ani încoace, scriu cu acte în regulă în media românească. Am debutat în print, unde am și prestat mai bine de 9 ani, însă hârtia nu mai are trecere mare în România, așa că am trecut în online, unde totul se mișcă pe repede înainte. Între timp, m-am antrenat în "parenting", atât în viața reală, căci sunt mamică de gemene, cât și în "www", mai precis pe www.kidmagia.ro și pe www.2mimoze.ro. Despre ce îmi place să scriu? În primul rând despre oameni. Să le aflu poveștile direct de la ei, prin viu grai, nu prin email...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.