Cele două Mimoze s-au născut prematur pe 18 martie cu 1.800 de grame (Antonia) și 1.750 de grame (Adnana). După trei săptămâni petrecute la secția de terapie intensivă pentru prematuri de la Spitalul Municipal din București, ne-am externat, pe semnătură. Mai precis, pe 6 aprilie. Ce greutatea aveau fetele? 1.760 de grame. Când au împlinit două luni, Mimozele mele cântăreau 3.340 de grame (Adnana) și 2.900 de grame (Antonia).Cât de grele au fost lunile acestea pentru mine? Ca la maraton!
Cred că nu există mamă de prematur care să nu tresară când aude despre greutatea copiilor născuți înainte de termen. Care să nu se înfioare când vede un cântar de bebeluși și își amintește lupta pentru fiecare gram în plus și disperarea care o cuprindea pentru fiecare gram în minus… Căci, în cazul prematurilor, unitatea de măsură este… gramul!
După 5 zile petrecute în secția de Terapie Intensivă pentru prematuri a Spitalului Municipal din București, Mimozele mele mi-au fost aduse la salon. Cântăreau fiecare 1.560 de grame. Zgribulite, cu piela zbârcită și degețele străvezii, cu pumnii strânși și “revoltați”, cu ochii mici și închiși mai tot timpul. Până atunci, doar pe una dintre ele reușisem să o iau în brațe și să o alăptez. Pe Adnana. Căci Antonia nu avea dezvoltat încă refluxul suptului, iar tentativele mele de a o hrăni la sân au eșuat lamentabil. Deși, aparent mai puternică, nici Adnana nu reușea să sugă prea mult timp. Tot la biberoane am apelat.
Însă în primele zile, nici cu biberonul nu reușeam să le hrănesc prea bine. Eram foarte slăbită, pierdusem mult sânge când mi s-a declanșat nașterea prematură, plus în timpul operației de cezariană, iar recuperarea mea a fost extrem de dificilă în ciuda perfuziilor cu fier care îmi erau administrate. În plus, sângerările (lohiile) nu se mai opreau. Prin urmare, chiar dacă fetele mele cântăreau puțin peste 1,5 kilograme aveam impresia că ridic zeci de kilograme.
► Citește și Nașterea prematură: Când ți se spune că vei naște peste două săptămâni și faci cezariană la 4 zile după anunț
Astfel, mai ales în primele nopți, Mimozele au fost hrănite cu ajutorul gavajului. Ce este gavajul, mai precis? Introducerea unei sonde în stomac, nazo sau orofaringian , pentru a permite alimentația gastrică directă. Imaginați-vă un pui de om, nu mai mare de 44 de centimetri, greu cât un ananas mai rotofei, căruia i se introduce un furtun pe gât… Este o practică necesară, obișnuită pentru prematuri, însă eu nu mai văzusem așa ceva până atunci, A fost un șoc!
La fel și primul episod de regurgitare pe guriță și pe nas! S-a întâmplat în prima noapte pe care Mimozele au petrecut-o cu mine, în salon. Adnana a fost cea care mi-a dat primele emoții… La nici o oră după masa de seară, copila a început brusc să regurgiteze pe nas și pe guriță! M-am speriat îngrozitor și am fugit către cabinetul asistentelor să cer ajutor. Habar nu aveam, atunci, că astfel de episoade sunt frecvente în rândul prematurilor!
Refluxul gastroesofagian este o problemă destul de des întâlnită la bebeluşi, ea fiind cauzată de faptul că valva esofagiană nu este suficient dezvoltată, cu atât mai mult în rândul prematurilor. Pe măsură ce copilul creşte, valva esofagiană se dezvoltă, iar problemele de reflux ajung să dispară treptat.
Am crezut că viața fetei mele este în pericol! Din păcate, nimeni nu îmi explicase acest fenomen! Ba chiar am fost muștruluită de una dintre asistente că de ce am bătut atât de tare în ușa cabinetului, încuiat pe timpul nopții…
Din păcate, sistemul de stat din România, cel puțin în ce privește prematurii, nu este deloc atent cu mămicile. Nu cred că s-a schimbat ceva în șase ani… Nu îmi făcuse nimeni “instructajul” despre ce înseamnă îngrijirea unui prematur. Tot ce am aflat a fost direct “pe pielea mea” ori din povestirile celorlate mămici de prematuri, care erau deja pe secție de cel puțin o lună. Iar la cât de epuizată eram fizic și psihic nu am fost în stare de niciun fel de documentare pe Internet. Nici dacă aș fi primit vreo carte nu cred că aș fi fost în stare s-o citesc în acele momente.
Orice gram în plus te face fericită! Orice gram în minus… te aduce în pragul disperării!
După ce fetele mi-au fost aduse în salon am intrat în “febra cântarului”. În fiecare dimineață, după masă și înainte de controlul medicului de gardă, asistenta vea și le cântărea pe Mimoze. Greutatea lor oscila în fiecare zi. Iar eu notam într-o agendă fiecare gram în plus sau în minus pe care îl înregistrau. Pentru că îmi doream să crească ât mai repede și să plecăm de acolo… Targetul? Peste 2 kilograme. Cel puțin. Iar ele nu luau mai mult de 20 de grame pe zi. Iar când acele zeci de grame erau în minus… intram în panică!
În ciuda ceaiurilor pentru stimularea lactației, producția mea de lapte era una extrem de mică. Mai ales că fetele nu aveau prea multă putere să sugă… Așa că am folosit pompa de muls. Un chin! Cine nu a avut lapte și a trebuit să se mulgă la aproape fiecare 3 ore – cu excepția nopții, când perioada dintre mese era de 5 ore – știe despre ce vorbesc!
Prin urmare, laptele praf a fost baza. Și am mai primit și ajutor din partea unei alte mămici, colegă de salon, cu prea mult lapte, care mi-a dat din surplusul ei. Prin urmare, Mimozele au și un frate de lapte!
După trei săptămâni petrecute la secția de terapie intensivă pentru prematuri, ne-am externat, pe semnătură. Mai precis, pe 6 aprilie. De ce pe semnătură? Pentru că fetele cântăreau la acel moment 1.760 de grame. Fiecare. Însă eu nu mai rezistam acolo! Iar dacă mie nu îmi era bine… nici lor nu le era!
Odată ajunse acasă, fetele au început să ia constant în greutate. Când au împlinit două luni, Mimozele mele cântăreau 3.340 de grame (Adnana) și 2.900 de grame (Antonia).
Și tu ai născut prematur? Povestește-mi experiența ta pe această pagină, la comentarii! Sau te aștept pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!
