Nașterea prematură: Când ți se spune că vei naște peste două săptămâni și faci cezariană la 4 zile după anunț

Orice sarcină gemelară vine “la pachet” cu un risc crescut de naștere prematură. Deși fusesem avertizată de acest aspect, mai ales că făcusem cerclaj și urmam un tratament injectabil care să mă ajute să duc sarcina cât mai mult, Mimozele au venit pe lume și mai devreme decât medicul preconizase…

Aveam 31 de săptămâni și 2 zile când, în urma unei ecografii, medicul care îmi supravegea sarcina m-a anunțat că voi naște în două săptămâni. Colul se micșorase foarte tare, în ciuda cerclajului pe care îl făcusem în săptămâna 20, în ciuda lunilor petrecute la pat, în ciuda injecțiilor care mă fereau de un avort…

Am fost sfătuită să îmi găsesc un medic la stat cu care să nasc. Nu pentru că cel care a realizat- FIV-ul și care îmi supraveghease fiecare lună de sarcină până în acel moment nu ar fi vrut să efectueze el cezariana, ci pentru că în sistemul privat costurile erau foarte mari. Urma să petrec acolo mai multe săptămâni cu fetițele. Văzându-mi panica care se instalase pe tot chipul meu, domnul doctor m-a anunțat că mă poate primi la privat să nasc doar dacă ajung la cel puțin 34 de săptămâni. Și am primit și recomandare obligatorie pentru Betametazonă, în două prize – tratament injectabil cu steroizi pentru maturarea plămânilor fătului care prezintă risc de naștere prematură.

Nu știu cum am plecat de acolo și nu mai știu câte telefoane am dat ca să găsesc o variantă a tratamentului disponibilă doar în străinătate, la acel moment. În cele din urmă, soțul meu a reușit să facă rost de el prin intermediul unui șofer de tir care venea din Turcia. Din cele două doze, am apucat să fac doar una.

Pentru că, la patru zile după ultima ecografie, într-o zi de duminică, după prânz, m-am trezit cu hemoragie masivă. Stăteam în pat, cu laptopul lângă mine și nu am avut parte de niciun semn care să mă anunțe ce urma să vină… Fără dureri, fără contracții. Doar sânge, mult sânge. M-am trezit pur și simplu într-o baltă de sânge. Am fugit la baie, în timp ce am țipat la mama și i-am spus să îmi aducă telefonul. L-am sunt pe medicul de la privat, căci nu reușisem să vorbesc cu nimeni la stat, iar el mi-a spus să sun la Salvare, de urgență.

După 12 minute a sosit și ambulanța. La fel și soțul, care nu era acasă în momentul în care mi s-a declanșat hemoragia. Am decis să mergem la Spitalul Municipal, unde singura cunoștință pe care o aveam era medicul anestezist. Era liber în acea zi, însă a reușit să-și sune colegii și să se asigure că mi se va monta un cateter special. Am aflat a doua zi cât de important a fost acel dispozitiv.

Singurul meu gând era că nu reușisem să fac și cea de-a doua doză de Betametazonă și mă rugam ca inimioarele fetelor mele să mai bată. După ce m-am asigurat de acest lucru la ecograful de la camera de gardă, unde mi-au făcut și a doua doză de Betametazonă, am urcat pe secție și am fost dusă la sala de nașteri. În sala de nașteri naturale. Nu, nu urma să nasc natural, era exclus. Chiar dacă aș fi dus sarcina la termen tot prin cezariană aș fi născut din cauza unor intervenții chirurgicale pe ochi mai vechi. Trebuia să mi se scoată cerclajul, cerclaj pe care îl făcusem la 20 de săptămâni cu anestezie totală.

De scos… mi-a fost scos pe viu, cum se spune în popor, în sala de travaliu. Nu cred că pot descrie durerea pe care am simțit-o atunci… În timp ce asistentele se certau pe vata pe care o consumau din cauza mea. Eu “aterizasem” cu ambulanța, doar cu mapa de analize după mine și atât. Fără bagajul gravidei, prin urmare fără vată și fără lamă de ras. Iar asistentele de la “nașteri naturale” le atenționau pe cele de la “sala de operații” că le folosesc consumabilele. Și că vor vata înapoi!

După ce mi s-a spus pe un ton cât se poate de tăios faptul că soțul trebuie să cumpere vată și lamă de ras cât mai repede și să le aducă la sală, am ajuns la monitorizarea fetală. Inimile fetelor mele băteau, iar pentru mine acest lucru era cel mai important.
Am ajuns și în sala de operații, unde anestezistul de gardă mi-a montat un cateter, de mare ajutor după ce am născut. Iar cine a trecut printr-o cezariană știe despre ce vorbesc! Știți expresia “Îți ia durerea cu mâna?!”. Fix așa s-a întâmplat în timpul nopții, după naștere, când durerile și-au făcut apariția, iar prin cateter am primit doza de analgezic.

Medicul de gardă care a efectuat operația m-a întrebat cum am ajuns la ei. Când a auzit că nu m-a recomandat nimeni și că vin de la privat… ironia din glas nu poate fi descrisă în cuvinte… Însă totul a decurs fără probleme, chiar dacă cusătura a fost finalizată de un alt medic, probabil unul rezident, căci m-a cusut cam strâmb.

Mimozele au apărut după ora 17.00, la 2 minute distanță una de cealaltă. Mai precis G1, cu 1750 de grame si 43 de centimetri, la 17.20, iar G2, cu 1850 de grame și 44 de centimetri, la 17.22. Mai târziu, am citit pe cartonașul lor de identificare că au primit scor APGAR 6, respectiv 5.

G1, prima care a văzut lumina zilei a fost Adnana. Una dintre asistente mi-a adus-o rapid la capăt, i-am văzut fățuca schimonosită și căpșorul mic cât pumnul meu, am sărutat-o pe creștet și, printre lacrimi, i-am spus să fie cuminte. Hotărâsem ca pe prima Mimoză care iese din pântece să o cheme Adnana. Iar cea de-a doua… Antonia. La fel de micuță, deși a avut cu 100 de grame mai mult decât sora sa, dar mult mai negricioasă, cu tenul închis, moștenire de la tati. Am sărutat-o și pe ea pe frunte și nu le-am mai văzut până a doua zi, spre seară.

Știam că sunt mici, știam că am născut înainte de vreme, însă nu aveam habar atunci ce greutate au. Mă rugam cu disperare să fie bine! Din fericire, nu a fost nevoie să fie ventilate mecanic ori intubate. Dacă Adnana, G1, a respirat singură, fără probleme, Antonia, G1,a stat un pic la oxigen.

Însă aceste lucruri le-am aflat mult mai târziu, după ce am ajuns la Reanimare. Deși mă rugam de medic, de asistente să-mi spună cum sunt fetele, nu am primit lămuriri…

Și tu ai născut prematur? Povestește-mi experiența ta pe această pagină, la comentarii! Sau te aștept pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!

Foto: Freepik

Autor: Cătălina Matei

De vreo 15 ani încoace, scriu cu acte în regulă în media românească. Am debutat în print, unde am și prestat mai bine de 9 ani, însă hârtia nu mai are trecere mare în România, așa că am trecut în online, unde totul se mișcă pe repede înainte. Între timp, m-am antrenat în "parenting", atât în viața reală, căci sunt mamică de gemene, cât și în "www", mai precis pe www.kidmagia.ro și pe www.2mimoze.ro. Despre ce îmi place să scriu? În primul rând despre oameni. Să le aflu poveștile direct de la ei, prin viu grai, nu prin email...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.