Teoria despre parenting o știm cu toții. Practica ne dă bătăi de cap!

Știți vorba aceea cu “Românul e născut poet!”… prin urmare se pricepe la orice?! La politică, la fotbal, știe și cum să se trateze singur, după ureche, își rezolvă orice problemă singur, fără a mai apela la specialiști. Noroc cu Sfântul Google! Cât despre parenting, adică acele aspecte ale creşterii copilului dincolo de relaţia biologică, aici chiar că ne pricepem cu toții! Mergi la orice loc de joacă și găsești acolo cel puțin 5 mame sau bunici experte în tot ce înseamnă creșterea copilului, dispuse să-ți împărtășească învățămintele lor aproape cu forța.  Până la urmă, cât de mult ne pricepem la parenting?!

“Ce e, domnule, atâta filosofie cu parentingul ăsta?! Mama a crescut opt copii, eu v-am crescut pe voi și nu am avut nevoie de cărți și conferințe care să mă învețe să fiu părinte! De ce e așa greu să crești un copil în ziua de azi?!”, se întreabă cele mai multe bunici, nu?!

Până la urmă, ce răspuns le dăm bunicilor? Când nici părinții actuali, mulți dintre ei, nu prea știu despre ce este vorba. După ce trec de perioada bebelușiei sunt loviți de tantrumuri, de boli de care nu au auzit până acum, de dificultăți de comportament ori de vorbire care apar indiferent de cât de cuminte ar fost acel copil până la un moment dat ori de câte cărți despre parenting ar fi citit…

Pentru început, hai să înțelegem de ce e nevoie de parenting…  Recunosc, nu am aprofundat subiectul în timpul sarcinii și nici după naștere, căci am avut o mulțime de probleme, despre care am mai povestit aici. Însă, în momentul în care am avut parte de primele tantrumuri din partea Mimozelor, iar apoi am ajuns să mă ocup de un site dedicat mămcilor, am început să mă documentez serios.

Avem la dispoziție atât de multă informație încât persectiva creșterii unui copil a căpătat alte valențe. De exemplu, cunoaștem astăzi lucruri despre dezvoltarea copiilor (de la stadiul de fetus până la maturitate) care în urmă cu 50 de ani erau necunoscute. De exemplu, mama mea în timpul sarcinii nu a făcut nicio ecografie! Mă rog, situația încă este valabilă în multe zone rurale din România, dar în acest caz e vorba de sărăcie și ignoranță, nu de tehnologia disponibilă. În fiecare zi apar informaţii noi despre ce se întâmplă în viaţa intrauterină, despre bagajul genetic cu care bebeluşii vin pe lume, despre cum învaţă cei mici, despre cum se organizează informaţia în creierul lor… Toate aceste descoperiri, sintetizate şi “traduse” într-un limbaj accesibil, pot ajuta părinţii să ia decizii mai înţelepte în creşterea copiilor lor. Până la urmă, asta face parenting-ul: este o “punte” între medicină, biologie, psihologie şi părinţii dornici de informaţii uşor aplicabile în practică.

Dar ce facem când avem acces la toate informațiile, citim tot ce se poate despre parenting, mergem la multe conferințe susținute de experți, psihologi cu pregătire teminică, dar tot nu ne iese? Mai ales când există acea presiune venită din partea anturajului ori exercitată de miile de articole despre parenting-ul perfect – naștere naturală, alăptatul exclusiv la sân, scutece bio, mâncare bio, fără ton ridicat, fără pedepse?

De ce nu e suficient instinctul nostru de părinte? În cadrul evenimentului Social Media For Parents 2018, am avut ocazia să urmăresc discursurile unor experți “cu greutate”. Otilia Mantelers, trainer acreditat Hand in Hand parenting, și-a concentrat prezentarea, ca mai toți speakerii invitați, pe ideea că “Nu trebuie să fii perfect”. “Fiecare copil ține oglinda părintelui.  Trebuie să ajungem la durerile noastre primare, pe care le-am avut când am venit noi pe lume, pentru a fi părinți buni. Mulţi dintre noi au răni nevindecate, frustrări cărora nu le-am făcut faţă corect şi lucruri pe care le-am înghiţit pe nemestecate, iar acum fiecare dintre acestea revin”. Însă aceste probleme ar trebui rezolvate în compania unui adult. Nu în fața copiilor.

Totodată, nu este nevoie ca tu să rezolvi traumele copilului, pentru asta există ajutor specializat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru traumele tale sau ale partenerului tău de viață. Însă, cel mai important, este să conștientizezi că tu ai o problemă!

Ce facem când ne conștientizăm problemele, dar nu putem aplica ce-am învăț? “Pentru că tot ce aflăm este procesat cu mintea… Trebuie să fim mai blânzi cu noi și cu copiii”, spune Otilia. Trebuie să renunțăm la ideea de perfecțiune. Chiar nu putem fi părinții perfecți. Această dorință nu poate atrade după sine decât frustrări, dezamăgiri, dureri, depresie în multe cazuri.

Nimeni nu e perfect. Perfecțiunea nu există. Să îți propui să devii ceva ce nu e posibil e nedrept față de tine. Mama perfectă este o invenție care atrage după sine frustrare, durere, dezamăgire, depresie. Decât să vrei să fii mamă perfectă mai bine să fii mamă. Așa cum poți tu mai bine. Să ai curaj să te întorci spre tine, să încerci să faci ordine în dezordinea din interiorul tău și să te întrebi cine ești tu în relație cu copilul tău.

► Citește și Vrei să fii o mamă perfectă? Ia o pauză! Apasă pe Esc!

Până la urmă, parenting-ul nu este despre a fi părintele perfect… este despre A FI suficient de bun! Este despre curajul de a-ți recunoaște problemele interioare, de a face ordine și de a clarifica rolul tău în relația cu copilul! Nu, copiii nu trebuie “reparați”!

Ce înseamnă parenting-ul pentru tine? Povestește-mi experiența ta pe această pagină, la comentarii! Sau te aștept pe pagina de Facebook cu un Like și un Comentariu!